George MERFU

Home | My experience | My photos | My jokes | My Knowledge Base

Aparatul de masurat fericirea 2007-12-08 back Am fost pus sa pazesc aparatul de masurat fericirea pentru ca tot dadea rezultate aberante. Nu atat prin functionarea sa, ci mai ales fiindca se oprea cand iti era lumea mai draga. La prima vedere nimic nu parea anormal, dar cum se apropiau de el persoane triste, aparatul se stingea. Daca afisau o mina vesela, aparatul se insufletea. Nu ma puteam pronunta in nici un fel, asa ca am inceput sa umblu pe la suruburi si butoane, ca sa inteleg problema. Fara prea mare efort am gasit un maner si-o usita, in spatele careia isi facusera culcus doua veverite. Pentru ca aparatul le inducea bietelor fiinte tot felul de ganduri si vise amestecate, adunate de la cei veniti la masuratori, veveritele au gasit o solutie salvatoare: inchideau aparatul pentru ca nu-i mai suportau pe pesimisti. In realitate, dispozitivul identifica fericitii si le dubla optimismul, iar tristetile le descarca in el insusi. Veveritele sufereau pentru ca, in felul acesta, li se transferau toate supararile descarcate. Nu aveau acces la multiplicatorul fericirii. In schimb au inversat functiile si au inceput sa descarce si sa depoziteze visele frumoase din mintile oamenilor si sa se hraneasca cu ele. Dupa un timp, veveritele au inceput sa faca justitie sentimentala in propriul interes. Ii acceptau la aparat numai pe oamenii fericiti, carora le goleau sufletul si mintea. In ceea ce ma priveste, nu stiau care este rostul meu in toata afacerea. Mandatarul insa nu-mi permitea sa ma intorc in Turnul de Ceata daca nu rezolvam problema. Oamenii isi pierdeau fericirea exact acolo unde cautau sa o sporeasca. Astfel, ramasitele de fericire de care isi mai aduceau aminte le schimbau intre ei ca sa supravietuiasca. Nu stiam cum sa remediez lucrurile in asa fel incat sa nu ranesc veveritele, dar sa si salvez aparatul de la rostul pentru care fusese creat. Am inceput sa pun pe strazile laturalnice clovni si comedianti ca sa inveselesca trecatorii in drum spre aparat. Ii alegeam cu grija doar pe cei tristi. Fericitilor le puneam obstacole in cale, ca sa amane intrevederea cu aparatul. Ipocritii treceau de senzor cu zambetul pe buze, dar, ajunsi in fata aparatului, celelalte masuratori ii dadeau de gol. Au fost suficienti trei oameni tristi pentru ca bietele veverite sa fuga mancand pamantul. Nu am incuiat usita, am pus doar un biletel: cine se pune cu fericirea are de-a face cu mine.

Copyright© 2003-2025, George Merfu